Marian Vanghelie: „Pianistul meu preferat este Richard Spiderman”

Aflat într-o vizită la Școala de Muzică din Sectorul 5, Marian Vanghelie a stat de vorbă cu copiii și a descoperit că au foarte multe gusturi comune. „Am înţeles că și ăştia micii sunt terminaţi după Richard Spiderman, ca și mine, dar eu nu știam că el știe și la pian. Le-am promis că o să fac tot posibilul să-l aduc în România de Ziua Copilului. Cu ocazia asta vreau și eu să-l văd cum cântă la pian îmbrăcat în costumul lui de păianjen.”

Ceea ce pentru copii este un frumos cadou de 1 Iunie, pentru Vanghelie este realizarea unui vis de-o viață: „Mi-a plăcut de Richard Spiderman, m-a impresionat mult ce putea să facă încă de când eram eu mic și el tocmai se lansase. Tot ce voiam era să mă pot cățăra și eu pe bloc, ca să intru în casele oamenilor răi. Ca să le cânt la pian.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
26 mai 2012 15:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult