Marketing inteligent. Publicul feminin, cucerit de un iaurt care conţine banane întregi

Iaurtul cu fructe a păşit într-o nouă eră! La scurt timp după ce a pus pe piaţă un lot defectuos, în care bananele au fost lăsate întregi, un producător de lactate din Tecuci a înregistrat vânzări record şi a decis să includă ineditul produs în oferta sa permanentă.

“Studiile noastre de piaţă arată că vânzările în rândul publicului feminin au crescut cu 174%. Nu ne putem explica de ce”, spune Onel Preda, director Lactecuci SA, amestecând cu banana în borcănaşul de iaurt.

“Genial! Absolut genial! De ce nu ne-am gândit noi la asta?”, a exclamat un reprezentant al unei fabrici concurente, introducând şi extrăgând ritmic banana în şi din recipientul acrişor.

Entuziasmul cumpărătoarelor a scăzut câteva zile mai târziu, după ce s-a dovedit că o bună parte dintre bananele folosite erau răscoapte şi, implicit, destul de moi.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de TNR
24 martie 2017 18:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult