Meleşcanu explică de ce a candidat: “Am un fel de bucket list. Urmează Everestul şi sex cu o prostituată”

Fostul şef SIE Teodor Meleşcanu a explicat de ce a candidat la prezidenţiale. Având o vârstă înaintată, acesta şi-a dorit să realizeze mai multe lucruri “care trebuie încercate măcar o dată în viaţă”, potrivit propriei declaraţii. Acesta spune că oricum nu mai are mult de trăit şi mandatul la Cotroceni ar fi unul scurt: “Aş muri împăcat, ştiind că românii mă stimează”, spune Meleşcanu.

Pe lângă candidatura la preşedinţia României, Meleşcanu vrea să facă sex cu un transexual în Bangkok, cu o prostituată obeză din Cartierul Roşu din Amsterdam, apoi vrea să se arunce cu paraşuta de pe Burj Dubai, să escaladeze vârful Everest şi să înoate cu delfinii în Orlando, Florida.

“Mai sunt şi alte lucruri pe listă, dar prefer să nu le divulg. Oricum, vă promit o campanie aglomerată, cu multe surprize”, a spus Teodor Meleşcanu. Acesta spune că va păstra provocările cele mai tensionate pentru finalul campaniei electorale şi în ziua alegerilor va sări cu coarda de pe barajul Vidraru, îmbrăcat în găină.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 septembrie 2014 22:36
Citește mai mult despre: alegeri Melescanu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult