Meteo! Cum au fost afectate regiunile României de moartea lui David Bowie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cu puțin timp în urmă schimbările climatice din țara noastră cauzate de moartea cântărețului canadian David Bowie.

Cea mai afectată a fost Muntenia, cu precădere Bucureștiul, unde au avut loc Like-uri și Share-uri torențiale ale video-urilor cu David Bowie. Cea mai gravă situație a fost în Pipera, unde a avut loc un adevărat tsunami de Share-uri, care a dat peste cap serverele mai multor corporații din zonă.

În Banat s-au înregistrat descărcări electrice ale fulgerului lui David Bowie, mii de bănățeni postând pe Facebook selfie-uri cu fulgerul pictat pe fața lor.

Plânsete sporadice s-au înregistrat pe diverse wall-uri de Facebook din Moldova, dar și în Vaslui – dar aici nu se știe dacă de la bătaia încasată, sau pentru că a murit David Bowie.

Singura zonă care a scăpat de urgia de pe Facebook declanșată de moartea lui David Bowie este Ardealul, unde valul de empatie și share-uială va ajunge abia mâine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
11 ianuarie 2016 19:15
Citește mai mult despre: David Bowie facebook meteo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult