Meteorologii avertizează: ”Dacă românii continuă să fumeze doar afară, temperaturile vor creşte necontrolat”

Temperaturile foarte mari înregistrate în aceste zile demonstrează că legea anti-fumat are efecte devastatoare și dacă lucrurile continuă așa, încălzirea globală va continua necontrolat. Savanții susțin că e logic să fie mai cald, dacă fumătorii nu mai fumează în interior și că ar trebui făcut un lobby mai puternic pentru revenirea la fumatul în interior, mult mai prietenos cu planeta.

”Data viitoare când le spuneți fumătorilor să iasă cu țigara din bar gândiți-vă la imaginile cu urși polari care mor pentru că s-a topit banchiza!”, spun savanții.

”Pe lângă căldura de la brichete și țigări, mai sunt și încălzitoarele montate afară, pentru a le ține de cald fumătorilor. Mai mult, căldura de la corpurile fumătorilor, care stau afară, încălzește și mai mult atmosfera, în 10-15 ani cu legea asta efectul de seră va duce la dispariția oxigenului de pe Terra, pentru că acesta e supt de fumătorii din exterior.

”Nu știu dacă vă amintiți, dar acum 3-4 ani, când încă se fuma înăuntru, România avea ierni normale, cu zăpezi mari, cu ger, polei și chiciură. Acum, de când se fumează afară, abia dacă mai dă o zloată o zi-două pe iarnă”, explică Costin Miu, savant.

Pe lângă încălzirea globală, există multe alte efecte perverse. Lumea vede câți hipsteri obosiți avem, pentru că aceștia sunt pe-afară la fumat, în loc să fie pitulați prin hrubele lor. Fumătorii se plâng și că fumatul afară îi expune la cerșeala de țigări, că acum vine orice sărac de pe strată să-ți ceară.

Scris de Ionut
30 ianuarie 2018 11:01

Alte articole

Vezi mai mult