Meticulos. Un barbat exersează de 12 ani donaţia la banca de spermă

Jos pălăria pentru acest monument de ambiţie şi demnitate! Un român decis să facă o donaţie la banca de spermă nu lasă lucrurile la voia întâmplării, cum fac alţii. El exersează aproape în fiecare zi, de 12 ani, acest pas important în viaţa oricărui bărbat. Până acum a exersat circa 9000 de donaţii şi încă nu e mulţumit de cum îi iese, aşa că o să mai repete.

“Au fost zile în care m-am învoit chiar şi de la serviciu ca să pot să exersez în voie, în timpul meu, pentru că nu vreau să mă pripesc. Donaţia de spermă e ceva esenţial în devenirea unui bărbat adevărat şi vreau să fie totul impecabil”, spune Cătălin D., românul calculat.

Bărbatul nu e singur în această luptă. Acesta spune că are o profesoară de donaţii de spermă, cu care face meditaţii la domiciliu, câte 2 ore pe zi: “Am ales modulul intensiv. Ne uităm pe tutoriale pe un site de specialitate, numit Pornhub, apoi punem în aplicare tehnicile. Eu vin cu materialul genetic, ea vine cu know-how-ul”, a mai spus Cătălin.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
27 ianuarie 2020 19:08
Citește mai mult despre: barbat

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult