Mihaela Rădulescu se plânge că o strigă vecinii „Tanti mama lui Dani!”

Probleme pentru cuplul Mihaela Rădulescu – Dani Oţil! Vedeta spune că, de când s-a mutat acasă la iubitul ei, vecinii acestuia de bloc o strigă pe geam toată ziua bună ziua când au o problemă cu Dani. „Tanti mama lui Dani, Dani mi-a spart geamul, Tanti mama lui Dani, Dani  vorbeşte urât, numai asta aud. Până şi Răzvan tot aşa strigă dis de dimineaţă, Tanti mama lui Dani, îl lăsaţi pe Dani să iasă? Am ajuns să ţin ferestrele închise”, spune Mihaela Rădulescu. „Oricum sunt numai prostii, Dani e un băiat cuminte, n-ar face el aşa atâtea pozne, nu e un golan.”

Mihaela spune că, oricât de supărători ar fi vecinii, totuşi din când în când mai iese la geam, ca să fie sigură că-i aduce poştaşul pensia. „În plus, trebuie să mă şi uit după Dani ce face, să nu sară prin bălţi, să nu  pună mâna pe maidanezi, să stea la scara lui că na, de-ale vârstei.” Vedeta s-a mai destăinuit că uneori îl lasă pe Dani chiar să-i facă piaţa dar îi pune şi cheia de gât, ca să nu fie nevoie să spargă uşa dacă ea păţeşte ceva în casă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 aprilie 2012 06:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult