Mii de adolescente, în sevraj! Tudor Chirilă nu a mai scris pe blog de mai bine de o lună

De mai bine de o lună, mii, dacă nu cumva zeci de mii, de adolescente suferă cumplit. Asta pentru că idolul lor, Tudor Chirilă, pare că şi-a abandonat blogul, nemaiscriind nimic de pe 17 iulie. Multe adolescente spun că deja au uitat cum e să verşi o lacrimă la un text scris de Tudor Chirilă.

„N-am mai lăcrimat sau măcar suspinat de nu mai ştiu când”, spune debusolată o adolescentă de 16 ani. „Am încercat să recitesc postările mai vechi ale lui Tudor, dar efectul nu este acelaşi. La a doua lectură textul nu mai are cum să te emoţioneze până la lacrimi, ca prima dată. Risc să devin o insensibilă dacă Tudor nu postează repede ceva pe blog.”

Adolescentele spun că, din păcate, nu există remediu la problema lor. „Nu există un alt blog atât de plin de sensibilitate”, crede o altă adolescentă. „Dacă cineva poate posta ceva mai emoţionant decât «Sunt doar o mână de porumbei albi care pentru o fracţiune de secundă oferă speranţă pentru ca mai apoi să dispară cu tot cu fâlfâit de aripi pe cerul întunecat al incertitudinii», cum superb a spus Tudor într-o postare, eu a doua zi îl reneg. Dar aşa ceva nu există!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 august 2013 14:21

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult