Mii de bărbați fericiți! A apărut o petiție pentru mutarea Valentine’s Day pe 29 februarie

Absolut toți bărbații din lume ar putea deveni brusc fericiți, după ce, pe internet, a apărut o petiție care solicită mutarea celebrei sărbători comerciale Valentine’s Day, de pe 14 februarie, pe 29 februarie. Inițiatorul petiției își motivează dorința prin faptul că pe 14 februarie este prea frig, 29 februarie fiind o dată mai apropiată de primăvară.

„Data actuală a Valentine’s Day nu e deloc bună, de obicei e frig, nu poți să ieși cu prietena de mână, că îți degeră, și mâna și prietena, e mocirlă, se întunecă devreme, numai neajunsuri. Așa, pe 29 februarie, când e practic primăvară, e numai bine. Înmuguresc copacii, înfloresc ghioceii, păsărelele cântă, așa cum se cuvine de o sărbătoare sfântă ca Valentine’s Day”, a declarat bărbatul.

Acesta spune că este o simplă coincidență că 29 februarie pică o dată la patru ani. „Nici nu știam, mi-a spus cineva între timp, dar deja petiția a adunat 174.000 de semnături, e și păcat s-o modific. N-am avut de ales, pe 1 martie e Mărțișorul, pe 2 martie se aniversează 69 de ani de când Ho Chi Minh a fost ales președinte al Vietnamului, și tot așa. Chiar nu era nici o dată disponibilă”, a mai spus acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
12 februarie 2015 14:57
Citește mai mult despre: Valentine's Day

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult