Mii de geamuri sparte după ce Floricica Dansatoarea și Șoșoacă au urlat una la alta

Scene ireale petrecute în această dimineață în București. Auzind că Floricica Dansatoarea s-a vaccinat, Diana Șocoacă s-a îndreptat cu o falcă-n cer și cu una în pământ spre casa acesteia, ca să-i ceară socoteală. A ras trei șaormerii cu tot cu angajații dinăuntru pe drum, după care s-a dezlănțuit cu urlete fioroase la adresa Floricicăi Dansatoarea.

„Te-ai vândut la oculta mondială! Românii nu te vor ierta niciodată!“, a urlat Șoșoacă. Chiar dacă trezită din somn și puțin chiaună, Floricica Dansatoarea a reacționat rapid cu o serie de răgete chiar mai puternice decât cele ale Dianei Șoșoacă. Mii de geamuri s-au spart în timp ce cele două urlau una la alta, trezind toți oamenii de pe o rază de cinci kilometri.

Dar n-au fost singurele victime. Zeci de mii de persoane care au avut neinspirația să urmărească live-ul Dianei Șoșoacă pe Facebook s-au trezit, la rândul lor, cu geamurile sparte în casă. Ba, unii, chiar și cu ecranul telefonului spart. Pe de altă parte, NASA a anunțat că un atac extraterestru părea iminent, însă urletele celor două au alungat nava extraterestră care venea amenințător spre Terra.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 octombrie 2021 07:38
Citește mai mult despre: diana sosoaca floricica dansatoarea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult