Mii de turişti străini vin special la Bucureşti pentru a se da cu Taxiul Groazei

Mii de turişti străini intervievaţi în cadrul unui sondaj susţin că principala atracţie turistică din Bucureşti ar fi Taxiul Groazei.

„Este într-adevăr o idee originală, în ţările civilizate nu am întâlnit aşa ceva, ar fi foarte dificil de pus în practică. O cursă nici măcar nu costă foarte mult, vreo 30 de Euro de la Romană la Tineretului, dar senzaţiile tari sunt irepetabile”, susţine Stephan din Germania, turist, pasionat de adrenalină.

Turiştii susţin că odată ajunşi acasă ei povestesc prietenilor despre Taxiul Groazei, iar prietenii devin extrem de tentaţi să viziteze ţara noastră.

„Le spun ce manevre se fac, de câte ori vomiţi pe o cursă de 3 km, atât de la viraje, cât şi de la duhoarea taximetristului. Nu e pentru cei slabi de inimă, dar cei care vor să trăiască viaţa la maxim înţeleg şi vin”, a mai declarat Stephan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 ianuarie 2013 07:51

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult