TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mircea Dinescu va găti la nunta regală a prinţului William

Scris de Călin
@
27 aprilie 2011 14:35
Mircea Dinescu va găti la nunta regală a prinţului William

România va avea un reprezentat de seamă la nunta dintre prinţul William şi Kate Middleton: Mircea Dinescu. Poetul a fost cerut de însăşi Regina Elisabeta a II-a, ea fiind o mare admiratoare a produselor gătite de Dinescu. Mai mult, se pare că Regina nu ratează nici o ediţie a emisiunii „Tănase şi Dinescu”.

„Nu sunt deloc surprins de invitaţia Reginei. Bucătăria englezească este de căcat. Au prostia aia, cum îi zice…, fish and chips, aşa. Păi aia e mâncare? O să le fac eu un somn la proţap şi ştiucă presărată cu portocală, usturoi şi nucă, de-i dau pe spate. Fac şi un ied la proţap, aşa cum se făcea odinioară. Îl dăm cu mirodenii, piper, sare grunjoasă. Îl binecuvântăm cu busuioc. Punem nişte zeamă de portocală peste dânsul. Stropim cu puţin vin. Punem nişte usturoi şi puţină ceapă”, ne-a povestit Mircea Dinescu.

Pe lângă produsele pe care le va găti la faţa locului, Mircea Dinescu le va servi invitaţilor şi câteva produse gata preparate, pe care le va duce din România: cârnaţi de mistreţ şi de capră, dar şi slănină afumată cu lemn de prun.

Singurul detaliu care îl deranjează pe Dinescu este prezenţa la nuntă a lui Radu Duda. „Pe ăla nu pot să-l sufăr, ar merita să-i scuip în mâncare”, a spus poetul.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi