Moda hipsterilor cu barbă, apreciată de preoţi. Pot ieşi la băut fără să-i arate lumea cu degetul

N-ai crede, dar 90% din hipsterii din cârciumi sunt de fapt preoţi. Preoţii profită că hipsterii cu barbă sunt peste tot şi pe asta se şi bazează, potrivit unui studiu recent. Asta explică şi faptul că deşi hipsterii sunt împotriva bisericii, vezi foarte mulţi bărboşi care se închină când trec pe lângă biserici.

Popii deghizaţi în hipsteri pot fi depistaţi uşor, dacă eşti atent. De exemplu, se ştie că un hipster adevărat e sărac şi ar bea doar ţuică, sau vodcă ieftină pe la birturi de cartier, dar un popă deghizat în hipster va bea băuturi scumpe, gen bere cu lămâie la 7 lei, pe la terasele Eden sau A2, pentru că are bani.

Foarte mulţi preoţi care se dau hipsteri spun că poartă hainele de preot în mod ironic, de frică să nu le scuipe chelnerii în bere. La final, când vine nota, preotul-hipster nu va lăsa niciodată bacşiş, ba chiar va lăsa mai puţini bani decât trebuie, spunând că nu are. Când dă nota, va da foarte greu banii din mână, ca şi cum i s-ar rupe sufletul că îi dă, acesta fiind cel mai bun indiciu că e preot.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 iulie 2015 18:53
Citește mai mult despre: barba hipster moda preot

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult