Muzeele se pregătesc pentru vizitatori. Au montat mesele și umbreluțele

Relaxarea anunțată începând cu 15 mai a prins pe mulți curatori de spații muzeale în febra pregătirilor pentru redeschidere. Deja în mii de muzee din țară s-au scos afară mesele și umbreluțele, iar frigiderele au început deja să fie puse în priză.

„Avem o expoziție foarte interesantă la Muzeul de Istorie al Marinei din Constanța, unde puteți vedea cum transportau anticii amfore cu vin și puteți și degusta, să vă simțiți ca în antichitate, adică o amforă de căciulă. La Muzeul Satului avem o expoziție interactivă despre obiceiurile țărănești, cum ar fi băuta, la care puteți participa inclusiv cu băutură adusă de-acasă. La Muzeul de Istorie vom prezenta beții medievale în Țările Române, iar la cel al automobilului vă vom arăta ce să nu beți dacă vreți să vă suiți la volan, cu degustare, binențeles, să recunoașteți din prima ce nu e voie”, a declarat un reprezentant al ministerului Culturii.

Nu toate muzeele sunt însă la fel de interesante, de exemplu la cel de Geologie se oferă doar apă minerală. Muzeografii doresc ca anul acesta să se organizeze cât mai repede o noapte a muzeelor, să putem studia exponatele și în timpul săptămânii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 mai 2020 10:19
Citește mai mult despre: muzee

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult