Muzicieni bătuţi de un hipster, după ce au înfiinţat trupa pe care o asculta dinainte de înfiinţare

Trei muzicieni au fost bătuţi crunt de un hipster, pentru că au avut tupeul să înfiinţeze o trupă pe care o asculta cu mult înainte ca aceasta să se înfiinţeze. Artiştii sunt acum în afara oricărui pericol, suferind doar zgârieturi uşoare, cauzate de mânerele de metal ale poşetei, însă au rămas cu şocul.

“Nu e posibil aşa ceva. Cum să înfiinţeze o trupă care îmi e atât de dragă, deşi nu am ascultat nicio piesă de-a lor, pentru că nu existau? M-au lovit direct în inimă prin acest gest, şi şi-au pierdut toată baza de fani atent construită în timp, adică eu. E lucru bine cunoscut că o trupă e deja prea mainstream dacă există, chiar nu înţeleg cum o trupă experimentată, care nu exista de atâta vreme, a putut face o asemenea eroare”, spune Jon Ivaşcu, hipsterul atacator.

Trupa, care ar fi urmat să abordeze un mix între folk-punk şi ambient-drone, s-a desfiinţat în aceeaşi zi în care s-a înfiinţat, fără să apuce măcar să-şi aleagă un nume obscur şi greu de pronunţat. “Ne cerem scuze fanului nostru că ne-am vândut şi am devenit mainstream. Simţim că l-am trădat şi, ca să ne ierte, îl vom recompensa cu un bilet la următorul concert pe care nu îl vom susţine”, spun membrii formaţiei defuncte.

Scris de Luchian
6 octombrie 2014 11:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult