NASA a descoperit urme de apă şi alimente într-un magazin Mic.ro

Oamenii de ştiinţă de la NASA au descoperit urme de apă, băuturi carbogazoase şi produse alimentare pe rafturile unui Mic.ro din sectorul 3. Aceste probe, susţin cercetătorii, atestă în mod clar că în urmă cu câteva luni a existat marfă în magazin. Amintim că în decembrie 2011, NASA a trimis un echipaj uman la Mic.ro, ca să cumpere ţigări şi nişte senvişuri. Din păcate, astronauţii n-au găsit de niciunele, dar au colectat probe valoroase ştiinţific de pe rafturile aproape goale.

“Se pare că apa a existat, până prin mai-iunie, în cantităţi foarte mari, îmbuteliată în peturi de doi litri”, a declarat un cercetător de la NASA, pentru o revistă ştiinţifică de peste Ocean. „Nu e exclus să fi existat şi forme de viaţă în magazin, deoarece vânzarea de apă susţine viaţa, datorită adaosului comercial. Adică chiar poţi trăi din asta, am şi eu un văr care ţine un magazin asemănător şi o duce destul de bine.”

Inspirat de cercetările efectuate de NASA, cunoscutul regizor James Cameron a anunţat că va face un film science-fiction cu acţiunea plasată într-un Mic.ro. El vrea să recreeze, pentru marele ecran, civilizaţia care a existat anul trecut în incinta magazinului, pe vremea când rafturile erau pline de fidea, gumă Orbit şi conserve de peşte.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 ianuarie 2012 08:39

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult