Tot mai multe femei apelează la naşterea în apă, o alternativă mai puţin stresantă la obişnuita secvenţă naştere-botez. Potrivit tuturor canoanelor bisericeşti, dacă naşterea în apă e efectuată corect, copilul iese gata creştinat, nemaifiind nevoie de alte ceremonii, explică Onufrie Rîuleţ, teolog.

nasteri_apa_la_moda.jpg
"Naşterea în apă poate fi facută acasă sau într-o maternitate, iar în cele mai multe țări, de față este doar moașa. În România, bineînţeles, la naşterea acvatică asistă şi preotul, care se asigură că apa are nivelul corect de sfinţenie", adaugă specialistul.

Foarte curînd, însă, procedura va putea fi făcută şi în Catedrala Mântuirii Neamului, deoarece aceasta va fi prevăzută cu cristelniţă olimpică, cu apă termală sfinţită constant, au precizat surse din cadrul Patriarhiei.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Vasile | Sunday, 04.11.2018 11:54 Monden

National Cinematografic