Nea Costel, drojdier: “Câştig 1.750 euro pe zi din consultanţă bahică şi îi beau pe toţi”

Nea Costel, acest monument de sinceritate al României, ne-a arătat azi încă o dată de ce este atât de iubit. El a povestit că oferă celor interesați consultanță bahică, pentru 1.750 de euro pe zi, dar că nu-l interesează să facă vreo avere din banii ăștia. 

”Beau toți banii”, a spus simpaticul drojdier. ”Și ofer consultanța asta doar 2-3 zile pe lună, că nu-s disperat după bani, s-o fac de 15 ori. Plus că, dacă aș face consultanță bahică de 15 sau 20 de ori pe lună, când plm aș mai avea timp să beau? Aș deveni un impostor, aș vorbi despre băut, dar eu n-aș mai avea timp să beau.”

Nea Costel a vorbit și despre scandalul în care a fost implicat recent, când s-a spus despre el că ar fi acceptat să fie director de comunicare la o firmă de apă. ”E o confuzie. Mi-au adus sticlele alea albastre şi am crezut că e spirt”, a explicat simpaticul drojdier. ”Când am văzut că e apă, am aruncat cu sticlele în ei și i-am alungat. Doar nu-s ipocrit, ca alții, să accept o mizerie din asta și să zic apoi c-ar fi vorba de o provocare profesională enormă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 iulie 2019 19:03
Citește mai mult despre: nea Costel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult