Nea Costel la Electric Castle. A terminat tokenurile de bere în 4 minute!

Întrebat cum se simte după această reușită, Nea Costel a declarat că se simte bine „mai beau o bere și mă duc. Hai, poate două, că văd că vreți să stăm un pic de vorbă”. Totodată a zis că apreciază și muzica, îi aduce aminte din vremurile când își bătea cuie în cap cu drojdierii de la birtul de pe Cuza Vodă.

Nea Costel a ajuns la Electric Castle în patru labe încă de vineri seara dar s-a orientat rapid, explicând că el oricum se deplasează după curenții magnetici ai pământului, pe care-i simte mai bine când stă cu fața aproape de Terra. Cât despre noroiul de la Bonțida, acesta a apreciat că este de bună calitate, se vede că e de la țară, nu e ca ăla de București, plin de chimicale.

Despre programul festivalului a spus că i se pare cam neclar, a încercat să citească câțiva fluturași dar îi vedea în ceață, cel mai probabil pentru că nu avea ochelarii la el, că i-a lăsat gaj la birt în Capitală. Când a fost chestionat „ce-o să zică lumea că te-ai dus la festival în plină pandemie, imediat cum vine valul 4”, Nea Costel a oferit o opinie medicală tranșantă: „Dă-i în p…la mea!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
8 august 2021 13:33
Citește mai mult despre: Electric Castle nea Costel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult