Nick Cave vine în România să-şi caute inspiraţia, fiindcă în ultima vreme n-a mai fost suficient de deprimat

Sub cerul cenuşiu de februarie, mii de români au încercat din răsputeri să zâmbească la auzul veştii că Nick Cave va susţine un concert în ţara noastră! Puţini ştiu, însă, că renumitul muzician vine aici cu un scop precis: de a-şi căuta inspiraţia, pentru că în ultima vreme pur şi simplu n-a mai fost atât de deprimat.

„În versurile şi interpretarea lui Nick e o tristeţe profundă, abisală, ca o călătorie cu tramvaiul prin Pantelimon, o baie în mare la Eforie sau o coadă la Poşta Română dimineaţa. Gândiţi-vă că ţara noastră i-a dat pe Cioran sau Tudor Chirilă”, spune Jimmy Bacovia, critic muzical. „Fireşte că atunci când şi-a dat seama că are accese de veselie tot mai dese, primul gând al lui Nick Cave a fost ‘vacanţă în România’! Pe urmă a oftat şi a plâns.”

Potrivit apropiaţilor, Nick Cave se va caza la un hotel de 3 stele din staţiunea Amara, despre care Leonard Cohen spunea că are „nămol negru ca sufletul meu”, şi şi-a rezervat deja bilete la un spectacol al lui Doru Octavian Dumitru, celebrul umorist care l-a convins pe Tom Waits să se lase de băutură fiindcă oricum nimic nu are niciun sens în lumea asta.

Scris de Vasile
20 februarie 2018 14:02

Alte articole

Vezi mai mult