Nicoleta Luciu şi-a pus al treilea sân, ca să-şi alăpteze mai eficient tripleţii

Ca să nu-şi discrimineze tripleţii pe timpul alăptării, Nicoleta Luciu a decis să-şi pună încă un sân. “Nu mi s-a părut corect ca doi dintre copii să se bucure de sânii mei, iar al treilea să stea să-şi aştepte rândul. Al treilea sân a soluţia ideală pentru a le arăta micuţilor mei că-i iubesc la fel de mult pe toţi”, şi-a motivat Nicoleta decizia.

Singura problemă a Nicoletei este lipsa sutienelor cu trei cupe de pe piaţă. “Am bătut toate magazinele de lenjerie şi nu vă spun cum se uitau vânzătoarele la mine când le întrebam dacă au sutiene cu trei cupe. Ziceai că tocmai au văzut un extraterestru”, s-a plâns vedeta. Cel mai probabil,  Nicoleta va fi nevoită să-şi facă sutienele pe comandă.

Deşi nu a vrut să dea detalii, se pare că Nicoleta intenţionează să-şi pună şi al patrulea sân, de care să se bucure partenerul ei de viaţă, Zsolt Csergo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 octombrie 2011 14:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult