Nordcoreenii fac exerciţii cu tacâmuri, în caz că se vor confrunta vreodată cu mâncare reală
Kim Jong-Un a dat semnalul de începere al unor ample exerciţii în Coreea de Nord! De data aceasta, însă, nu e vorba de exerciţiile militare obişnuite, ci de antrenamente cu furculiţa, cuţitul, lingura şi beţigaşele. Potrivit filosofiei Juche, doctrina dezvoltată de dinastia Kim, fiecare cetăţean nordcoreean trebuie să ştie să mânuiască tacâmurile în caz că se va întâlni vreodată cu mâncare reală.
“Sigur, acum înfigem furculiţa direct în farfurie şi apucăm aerul cu beţigaşele, ni se pare o joacă de copii, dar dacă într-o zi ne întâlnim cu o felie de pâine, un bolişor de orez sau chiar un copan de pui în carne şi oase? Trebuie să fii pregătit chiar şi pentru cele mai improbabile situaţii”, a explicat Jun Ho-Pong, coordonatorul exerciţiilor.
“Am un bunic care a mâncat înainte de război, am citit totul despre asta în jurnalul lui, dar abia acum că ţin în mână un ‘cuţit de unt’ şi ‘întind’ ‘unt’ pe ‘pâine’ îmi dau seama cât de înspăimântător trebuie să fi fost”, povesteşte Bong Cha-Un, locuitor al provinciei Hamgyongul de Nord.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.