Noul show “X Infractor”: Mii de interlopi se întrec pe locul lăsat liber de clanul Cămătarilor

Destructurarea clanurilor Cămătarilor şi Sportivilor i-a făcut pe mulţi fani să se întrebe cine va ocupa locurile rămase libere în lumea interlopă din România. Recent, un cunoscut post de televiziune a anunţat lansarea show-ului televizat “X Infractor”, prin intermediul căruia promite să-i propulseze pe culmile succesului pe cei mai talentaţi tineri mafioţi din ţară.

Mii de interlopi s-au prezentat deja la casting, sperând să ajungă în marea finală. “O să fie foarte dificil”, susţine Robert zis Acrişor, liderul clanului Cofetarilor din Petroşani. “Ştim să dăm în cap, facem şi proxenetism, tot judeţul vorbeşte că suntem talentaţi. Am pregătit un număr de barbut-viteză şi şutit în poartă, inspirat din prestaţia ‘Sportivilor’, iar dacă ajungem în finală sperăm să rupem gura publicului cu un spectacol inedit de arte marţiale tradiţionale româneşti. Cu săbii dacice, bâte de oină, tot tacâmul.”

“Juriul ‘X Infractor’ va fi unul de elită, alcătuit din fini cunoscători ai artelor interlope”, spun producătorii emisiunii. “Nu dăm încă nume, dar e vorba de vieţaşi din cele mai bune închisori ale ţării, politicieni de prim rang şi chiar invitaţi din străinătate, din Yakuza sau mafia italiană.”

Scris de Vasile
26 februarie 2013 08:02

Articole asemanătoare

Vezi mai mult