Nu e vorba de bani! Cei mai mulţi români nu vor unirea cu Moldova din cauza trupei Carla’s Dreams

În ultimul sondaj CURS românii și-au dat arama pe față. Dacă până acum mulți spuneau că o unire cu Republica Moldova nu este fezabilă în acest moment din cauza condițiilor economice, România neputând suporta încă o provincie săracă, de data aceasta 89% din români au anunțat că motivul principal pentru care nu doresc unirea este trupa Carla’s Dreams. 

„Când au venit prima dată și au cântat o melodie am zis, hai, bravo băieți, hai să îi încurajăm. Dar acum cântă încontinuu aceeași melodie pe toate radiourile, parcă am revenit pe vremea lui Ceaușescu când auzeam peste tot doar Cotabiță, Daminescu și alți ratați similari. Acum auzim doar Carla’s Dreams care sunt un fel de Dida Drăgan beată clește dimineața în barul hotelului Aro Pallace”, a declarat un român revoltat. 

Trupa de bețivi pictați Carla’s Dreams s-a făcut cunoscută în România prin duetul cu cântăreața Delia, cunoscută ca și juratul cu păr de la emisiunea-concurs „Râzi, dă-te dreacu” de la Antena 1. De atunci trupa a mai compus o singură melodie, cea în care este vorba de dragoste neîmpărtășită și regrete târzii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 februarie 2018 19:18
Citește mai mult despre: carla's dreams Moldova Romania

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult