Nu mai sunt ce-au fost! Noul album Abba e o Abbă tristă

La aproape 40 de ani de la ultimul album, trupa Abba a ajuns cumva la concluzia c-ar fi cazul să mai scoată un album. Nu se știe exact cine i-a păcălit să recurgă la acest gest, însă e clar că respectiva persoană n-are deloc simțul ridicolului. Asta pentru că noul album Abba este o Abbă tristă.

„O Abbă mai tristă decât acest album e greu de imaginat“, este de părere reputatul critic muzical Pierre de Cebal. „Poate doar dacă ar cânta vocalistul de la Taxi piesele lui Tudor Chirilă ar putea ieși o Abbă mai tristă decât acest album. Deși nu sunt chiar sigur de asta.“

Noul album Abba este intitulat „We’re out of money, money, money“, nume care trădează motivația din spatele celor care au pus la cale această Abbă tristă. Din păcate, batjocorirea persoanelor în vârstă nu este pedepsită de lege în Suedia, astfel că omul din spatele Abbei triste nu riscă nicio pedeapsă pentru fapta sa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
3 septembrie 2021 18:38
Citește mai mult despre: muzica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult