Nu ne uităm tradiţiile. Fabrica Zewa din România va produce şi coceni

De peste 10 ani a avut nevoie divizia de marketing de la Zewa ca să priceapă relația românului cu ștersul la cur. Iar acum că au înțeles tabieturile românului, au lansat un produs pentru care piața românească efectiv tânjea de multă vreme: baxul cu coceni. 

”Nu înțelegeam de ce, în perioada sărbătorilor, vânzările noastre scădeau”, spune șeful marketingului de la Zewa. ”Deși excesul de mâncare trebuia să ducă la un consum mai mare de hârtie igienică, asta nu se întâmpla. Și abia acum am înțeles de ce: de sărbători, românii se întorc la tradițiile strămoșești, așa că majoritatea preferă să se șteargă la cur cu coceni.” 

Cocenii Zewa a fost întâmpinați cu maxim entuziasm de către români. ”Aștept de când mă știu un așa produs”, exultă un amator de coceni din sudul țării. ”E greu cu hârtia igienică la buda din fundul curții, că mai bate vântul și ți-o zboară din mână. Dar cu cocenii nu pățești așa ceva, sunt ideali pentru ștersul la cur.”

”Se vând mai bine decât tigăile la promoție”, spune și un șef de hypermarket. ”Singura problemă este că ne-am trezit cu toate toaletele înfundate, că oamenii n-au mai avut răbdare și au decis să-i testeze în toaletele magazinului nostru.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 ianuarie 2020 09:35
Citește mai mult despre: traditie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult