Nu se lasă! Falsul medic italian Matteo Politi a distrus un dovleac de Halloween

Un român s-a ales cu cel mai ciuntit dovleac de Halloween după ce a avut proasta inspirație să caute un așa-zis cioplitor profesionist. Neinspiratul român s-a gândit că un chirurg italian îi va putea realiza un dovleac extrem de spectaculos, cu care să-și impresioneze copiii, dar și musafirii și exact asta a și căutat pe net.

Numai că, ghinion! Românul a dat peste nimeni altul decât  Matteo Politi, falsul chirurg italian, care efectiv și-a bătut joc de dovleac. ”Când am văzut cum arată dovleacul, am crezut că mi l-a făcut cu picioarele, chiar l-am și întrebat asta”, povestește victima. ”Dar nu, el mi-a zis că dovleacul e făcut de mâna lui fină de chirurg italian. Și i-am mai și dat banii înainte.”

Nu e însă nicidecum prima dată când Matteo Politi ciuntește iremediabil un dovleac. ”Într-un an, a cioplit un camion întreg de dovleci, încercâd să realizeze măcar unul cât de cât decent, dar n-a reușit. Matteo Politi nu are două mâini stângi, ăsta zici că nu are mâini deloc. Are mai degrabă două picioare stângi când vine vorba de chirurgie pe dovleci”, spune un fost client al italianului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
1 noiembrie 2019 12:00
Citește mai mult despre: Matteo Politi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult