Nunta de ţigani care a terorizat ieri un cartier din Bucureşti, revendicată de ISIS

Statul Islamic revendică incidente teroriste din ce în ce mai groaznice! Talib Fattoush Kweli, unul dintre capii organizaţiei din Orientul Mijlociu, a declarat în această dimineaţă că luptătorii lui se află în spatele nunţii cu manelişti care a blocat ieri o stradă în cartierul Rahova, terorizând sute de locuitori.

“Bubuiala s-a auzit până în Berceni, pe stradă nu se mai putea circula. Autobuzele abia înaintau printre mesele nuntaşilor. În faţa blocului meu făceau un miel la proţap. Era fum peste tot, urlete, explozii”, spune Decebal Popescu, un bucureştean terorizat.

“Acum pare să se fi terminat, dar mi-e frică şi să deschid geamul. Dacă chiar au fost de vină ISIS sau al-Qaeda, cineva ar trebui să-i pună la punct. Să-şi facă şi ei nunţile la restaurant, ce naiba.”

Potrivit autorităţilor, incidentul s-a soldat cu mai multe victime: un scaun de plastic s-a rupt sub soacra mare, mai mulţi vegetarieni au leşinat de la mirosul de mici iar câţiva lăutari au suferit de deshidratare după ce au cântat fără oprire timp de aproape 16 ore.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
14 iunie 2016 16:44
Citește mai mult despre: ISIS islam lautari nunta rahova teroristi tigani

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult