O femeie care încerca să intre pe feribotul de Thasos a împins în mare 7 mașini

Nu mai puțin de șapte mașini au ajuns în apă după ce o șoferiță cu numere de Prahova s-a încumetat să parcheze singură pe feribotul de Thasos. Incidentul a fost facilitat și de faptul că șoferița a intrat pe feribot cu spatele, crezând că așa îi va fi mai ușor să coboare de pe feribot când va ajunge la destinație.

Aparent, șoferița nu știa că odată ajunsă pe insula Thasos coborârea de pe feribot se va face pe partea opusă celei pe care a intrat. Așa că manevrele sale haotice de a intra și parca cu spatele pe feribot au creat nu doar panică, ci și pagube materiale: cele șapte mașini împinse în apă, dar și câțiva stâlpi ai feribotului, care au doborâți.

Șoferița a dat însă vina pe angajații de pe feribot. În momentul în care aceștia i-au făcut semne disperate de oprire, cu mâinile ridicate și palmele deschise, șoferița spune că ea a înțeles din asta că trebuie să apese tare pe accelerație, nicidecum să oprească. „E vina lor, că mi-au dat indicații greșite“, a acuzat șoferița din Prahova.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
28 iunie 2022 14:17
Citește mai mult despre: feribot soferita thasos

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult