O femeie şi-a făcut schimbare de sex pentru că se săturase să aştepte ore întregi să se machieze

Timpul petrecut în faţa oglinzii de către femei nu îi exasperează numai pe bărbaţi. Mai nou, chiar şi reprezentantele sexului frumos par să se fi săturat de aşteptarea nesfârşită, cel puţin asta arată gestul extrem al unei femei. Aceasta a ales să-şi facă schimbare de sex, ca să nu mai stea atâtea ore după ea însăşi, înainte de fiecare ieşire în oraş.

“Era singura soluţie. Nu-mi mai permiteam să pierd atâta timp în fiecare zi, aşa că m-am decis să fiu bărbat. Prietenii m-au sfătuit să nu recurg la un asemenea gest, ci pur şi simplu să încerc să nu mai stau atât de mult în faţa oglinzii. Dar asta e absurd, cine e femeie ştie că nu poţi sta mai puţin de patru-cinci ore, e scris în ADN”, a declarat femeia.
 
Aceasta crede că se va obişnui repede cu avantajele bărbăţiei. “De acum încolo n-o să-l mai cert pe prietenul meu că lasă capacul ridicat la veceu, o să-mi reduc numărul de şampoane, balsamuri, geluri de duş şi creme, din jurul căzii, de la 350, câte am acum, la unul singur, bun la toate, şi n-o să mai cheltui nici bani pe produse de care n-am nevoie, doar pentru că sunt la reducere”, a mai declarat aceasta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
4 noiembrie 2014 12:57
Citește mai mult despre: femei machiaj schimbare de sex

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult