O firmă a dat lovitura după ce a lansat ciorapii şi chiloţii pentru bărbaţi gata găuriţi
O idee banală i-a adus unui producător de articole vestimentare vânzări record. Lansarea ciorapilor şi chiloţilor bărbăteşti gata găuriţi a atras sute de mii de bărbaţi în magazine, toţi din proprie iniţiativă. „E prima dată în viaţa mea când intru într-un magazin de haine de plăcere”, exultă un cumpărător.
Bărbaţii spun că s-au săturat ca partenerele să le atragă atenţia că poartă chiloţi sau ciorapi găuriţi, în condiţiile în care pe ei nu îi deranjează deloc acest lucru. „Acum, că i-am cumpărat gata găuriţi, o să-i închid gura. Cum eu nu mă iau de lenjeria ei găurită, dantelată sau mai ştiu eu cum, aşa să nu se ia nici ea de chiloţii mei găuriţi!”, spune un alt cumpărător.
Pe lângă bărbaţi, şi producătorii de lenjerie intimă masculin au de câştigat de pe urma revoluţionarelor produse. „Fiind deja găuriţi, aceşti chiloţi şi ciorapi se vor dezintegra mult mai repede”, spun cei din industrie. „Astfel, bărbaţii îşi vor schimba acum garderoba de lenjerie intimă o dată la 3-4 ani, nu din 10 în 10 ani, cum se întâmplă acum.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.