O lebădă flămândă a semănat teroare pe plaja de nudiști din 2 Mai

Veşti proaste pentru sute de persoane care se bronzau în costumul lui Adam pe plaja din capătul satului 2 Mai! De câteva zile, o lebădă rapace patrulează marginea apei, muşcând fără discernământ tot ce atârnă, flutură sau fâlfâie.

„Am încercat să-i dăm pufuleţi şi covrigi ca s-o îmbunăm, dar nici nu se uită la ele, e înfometată de carne. N-ai cum s-o condamni, e şi ea un suflet, dar cineva chiar ar trebui s-o mute de aici. Simt că mă sufoc cu chiloţii pe mine”, spune Costică Marcel, nudist.

„E ca în filmele de groază. Ne bucurăm şi noi ca oamenii de mare şi soare, şi la un moment dat auzi cum cineva strigă ‘Lebăda!’ şi toţi aleargă terifiaţi să-şi pună slipurile”, povesteşte Dănuţ Ciucanu, hipiot cu chitară.

Potrivit autorităţilor, un jandarm trimis să alunge bestia fioroasă a fost muşcat de pulan.

Scris de Vasile
24 august 2020 10:08

Articole asemanătoare

Vezi mai mult