O nouă gafă a jurnalistei de la Digi24: L-a întrebat pe CTP dacă a condus vreodată o Dacie

Explozie de furie în redacția Digi24 după ce ziaristul Cristian Tudor Popescu a primit o întrebare atât de cretină încât n-a putut să rostească un cuvânt vreme de mai bine de jumătate de oră, preferând să se sufoce. Ziarista Oana Zamfir l-a întrebat, la automatul de cafea, dacă a condus vreodată o Dacie.

„Inițial CTP s-a făcut roșu de furie, apoi un fum alb a început să-i iasă din creștetul capului. A început să respire sacadat și să scoată un sunet ca de anvelopă găurită cu un cui. Când a început să urle au sărit siguranțele în 8 birouri”, a declarat un martor ocular al evenimentului.

Ziarista nu s-a lăsat intimidată și a apelat la ajutorul lui Moise Guran. „Domnu Mîndruță, veniți repede, i s-a făcut rău lui domnu’ Cristoiu, nu șțiu de la ce”, a spus aceasta. Totodată a comentat pe Facebook că ziariștii care au scris la Scânteia pe vremea lui Ceaușescu nu stau atât de bine cu nervii pe cât se laudă.

Scris de Eftimie
21 octombrie 2015 16:10

Alte articole

Vezi mai mult