O nouă metodă de răzbunare: trimiți o recomandată și victima este imobilizată zile întregi la coadă

Cel mai recent caz a fost înregistrat în Drumul Taberei, unde mai mulți vecini îl terorizează de ceva timp pe un tânăr recent mutat în bloc. Astfel, aceștia îi trimit la început de săptămână câte o scrisoare cu confirmare de primire, știindu-se faptul că odată intrat în ghișeul poștal, cea mai rapidă coadă ține minim 2-3 zile.

“Totul era frumos în bloc, până am primit primul fluturaș în cutia poștală. Am intrat zâmbitor în oficiu însă am rămas șocat să văd o coadă imensă, majoritatea bărbaților fiind nebărbieriți de ceva timp. La ghișeu era un domn cu 2-300 de facturi de plătit, dar le achita pe rând, pentru a putea da înapoi restul exact. Am intrat marți și am ieșit vineri seara, iar asta pentru că două persoane din fața mea au leșinat”, a declarat Ionel Gândacu.

Se pare că temutul clan Buburuza, din Berceni, folosește deja această metodă de intimidare cu mult succes. “Până acum îi mai opream pe stradă, îi amenințam, dar nu impresionam pe nimeni. Până într-o seară când l-am sunat pe unul să-i spun că a doua zi va primi un fluturaș de la poștă. A venit imediat cu banii implorându-mă să nu-i fac una ca asta”, povestește Oase.   

Times New Roman revine pe ecrane. Din 19 octombrie, ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 octombrie 2014 13:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult