O prostituată s-a declarat profund jignită după ce a fost confundată cu o asistentă TV

Neatenția unui trecător a adus indignare și tristețe pentru o prostituată de pe centură, după ce acesta a confundat-o cu o asistentă TV. Aflat în căutare de distracție ieftină, bărbatul a oprit lângă ea, dar, când să întrebe de tarif, s-a oprit, spunându-i femeii că nu întoarce banii cu lopata, ca să-și permită serviciile unei asistente TV.

“Nu-mi vine să cred că am fost confundată cu o asistentă TV”, spune Clamidia Pişcoc, prestatoare de servicii sexuale pe centură. “Este unul dintre cele mai ruşinoase momente din cariera şi viaţa mea, şi, credeţi-mă, am făcut lucruri pe care nici nu vi le puteţi imagina. Probabil voi vorbi cu managerul meu să-mi dea câteva săptămâni libere, să merg la psiholog, ca să-mi revin”, a mai adăugat aceasta.

Încercând să repare gestul oribil, bărbatul a încercat să-şi ceară iertare. “Îmi pare rău, sincer, chiar am implorat-o să mă ierte, când mi-am dat seama în ce hal a rănit-o confuzia mea. O să-i plătesc eu şedinţele la psiholog, doar să-mi spună tariful”, a declarat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
4 ianuarie 2015 20:07
Citește mai mult despre: asistentă TV prostituată

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult