O româncă a fost amendată că în declarație a trecut data nașterii cu 10 ani mai puțin

A fost cochetă, acum face chetă! O româncă ieșită la cumpărături a fost oprită de polițiști și amendată, pentru că își trecuse la data nașterii 10 ani mai puțin, din vanitate. Femeia, în vârstă de 39 de ani, își trecuse 29 în declarație, sperând că nu se va prinde nimeni, de parcă nu vedea toată lumea că e îmbrăcată ca o babă.

Polițistul Robert Acrișor care a depistat-o a fost felicitat de șefi și a primit o șaorma din partea colegilor lui de secție. Acesta spune că i-a văzut de la distanță ridurile din jurul ochilor și a vrut mai multe detalii, așa că a oprit-o pe femeie.

”Imediat ce am constatat că minte am cerut întâriri. Au venit alte două echipaje, împreună cu care am procedat la luarea femeii la mișto, cum e și firesc”, declară polițistul Robert Acrișor.

Polițiștii spun că vor extinde controalele în toată țara, pentru că probabil că mai sunt și altele care mint în declarație. Propunerea este ca femeile care mint în legătură cu vârsta să facă închisoare, exact numărul de ani pe care i-au declarat în minus.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
29 aprilie 2020 09:59
Citește mai mult despre: amenda

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult