O staţie de metrou s-a prăbuşit după demolarea gheretelor care ţineau tavanul

Bucureștiul are de azi cu o stație de metrou mai puțin. Demolarea gheretelor de la stația Ștefan cel Mare nu a ținut cont de faptul că acestea țineau tavanul, așa că totul s-a prăbușit în această dimineață.

Situația s-ar putea repeta în alte câteva zeci de stații, atrag atenția sindicaliștii de la Metrorex. „Păi voi credeați că pentru vândut merdenele sau țigări sunt făcute gheretele de la metrou? Nu, nicidecum. Ele susțin tavanul, n-au fost făcute ca să facem noi bani, cum greșit am fost acuzați“, spune Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor.

El spune că trebuie să se renunțe de îndată la demolarea gheretelor de la metrou. „Ar trebui să facem mai multe, nu să le demolăm“, spune Ion Rădoi. „Dacă pe cei din minister i-ar interesa siguranța călătorilor și a stațiilor de metrou, ne-am lăsa pe noi să ne facem treaba și să dublăm numărul gheretelor.“

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 aprilie 2021 13:15
Citește mai mult despre: metrou

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult