Oamenii din Liechtenstein, nevoiţi să treacă în Elveţia ca să aibă un metru între ei

Scandal în Alpi! În plină pandemie, când toate ţările închid poarta, mai mulţi cetăţeni din Liechtenstein au trecut graniţa spre Austria, respectiv Elveţia. Potrivit guvernului de la Vaduz, aceştia nu au avut încotro, pentru că legea îi obligă să păstreze o distanţă de un metru între ei.

„Pentru ca supuşii mei să poată sta la un metru unii de alţii în această perioadă de grea încercare, e nevoie ca măcar câteva zeci să iasă din graniţele ţării. Sperăm că Elveţia şi Austria vor fi îngăduitoare, vorbim de maximum 100 mp de pădure şi fâneaţă”, a precizat principele Liechtensteinului.

„Trebuie să luăm în serios recomandările medicilor. Spitalul din Liechtenstein are un singur pat şi chiar nu vrem să-l supraaglomerăm, mai ales că pe timp de zi e oficiu poştal”, spune nea Hans, cetăţean liechtensteinian.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 martie 2020 13:08
Citește mai mult despre: liechtenstein

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult