Omagiu lui Eminescu. Un român a rescris Luceafărul din Gif-uri animate

În fiecare an de 15 ianuarie, românii se întrec unii pe alții în omagii la adresa marelui poet național, Mihai Eminescu, dar puțini sunt cei care chiar reușesc să facă ceva ieșit din comun care să se ridice la nivelul geniului luceafărului poeziei românești. Anul acesta s-a făcut remarcat Marcel Constantin, un bucureștean care a rescris poezia Luceafărul în gif-uri animate, pentru a o face accesibilă și tinerei generații.

„Nu, nu am un loc de muncă, ăsta este un concept comunist, sunt artist independent. Această lucrare mi-a luat aproape trei luni de muncă asiduă și zbucium. Am parsat milioane de pagini de internet în vederea descoperirii celor mai expresive gif-uri pentru a pune în viață opera marelui poet”, a povestit Marcel pentru revista Vice.

Artistul spune că a întâlnit o singură problemă, când a încercat să traducă cuvântul „dor” care, după cum se știe, este intratuctibil pentru că există doar în limba română. „Nu există un gif în internet pentru Dor”, susține Marcel. Acesta a pus la dispoziția publicului fragmente din poezie (cum este cel mai de jos) pe blogul său.

Cobori în jos, luceafăr blând,

ironman gif.gif

Alunecând pe-o rază,

alunecand pe-o raza.gif

Pătrunde-n casă şi în gând

dsnA3tT.gif

Şi viaţa-mi luminează!

pisica gif.gif

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 ianuarie 2019 08:35
Citește mai mult despre: eminescu gif

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult