Omul se trage din maimuță, dar Fuego se trage din măicuță

Antropologii de la Princeton University au emis o nouă ipoteză menită să explice de ce Fuego este atât de ridicol. Conform acestei teorii, patetismul jenant al artistului se datorează fondului său genetic, el fiind înrudit nu cu maimuțele ci mai degrabă cu măicuțele.

Spre deosebire de specia Homo Sapiens, Fuego se trage dintr-o specie de maicuță dispărută în urmă cu 30 de mii de ani. Membri speciei Ridiculopitecus Imberbus arătau foarte dubios, nu aveau păr pe față și aveau un limbaj format numai din diminutive. Erau vânători foarte slabi, dar trăiau foarte bine culegând aplauze și colindând. Trăiau în păduri cu brazi împodobiți și cunoșteau deja focul, însă nu-l foloseau pentru gătit sau pentru căldură ci pentru efectul melancolic pe care focul îl produce.

Spre deosebire de celelalte specii, care în mod instinctiv își apără puii de prădători, Ridiculopitecul se remarca prin faptul că el își ocrotea părinții, pe care îi cocoloșea în mod excesiv pentru a fi mângâiat pe creștet sau chiar îmbrățișat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 iunie 2011 16:25

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult