Opulenţă pentru hipsteri! Rolls-Royce lansează o trotinetă de lux, lungă de 4 metri

Rolls-Royce a decis că maşinile de sute de mii de euro nu mai sunt suficiente pentru a hrăni setea de opulenţă urbană. Noul produs al companiei, botezat Trolls Royce, este o trotinetă de 4 metri lungime, destinată celor care vor să ajungă de la o matcha la alta fără să-şi şifoneze costumul slim fit.
Cu un preţ de pornire de 75.000 de euro, modelul vine echipat cu o platformă din lemn exotic de cabanos, un far artizanal din sticlă de Murano şi, desigur, ornamentul Spirit of Ecstasy pe ghidon, ca să ştie toată Pipera cine a devenit al 14-lea sub CEO în ierarhia corporatistă.
Potrivit designerilor Rolls Royce, lungimea exagerată a trotinetei nu este un moft, ci un „statement de stil” – plus că îţi oferă suficient spaţiu să cari salteluţa de yoga şi un pickup Crosley în formă de valiză care arată foarte bine chiar dacă zgârie discurile.
Rolls-Royce afirmă că, în viitor, va lansa şi o ediţie limitată Trolls Royce Phantom, cu tapiţerie din piele de alpaca vegană şi espressor încorporat. „Nu e vorba de a te deplasa mai repede”, spun reprezentanţii mărcii, „ci de a ajunge la destinaţie cu aroganţa potrivită”. În fond, nimic nu spune „am reuşit în viaţă” mai bine decât să ocupi trei locuri de parcare cu o trotinetă.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.