Oraşul Curtici, promovat ca destinaţie romantică cu sloganul „Pupă-mă în Curtici”

Oraşul Curtici e pus pe atras turişti din România şi din întreaga lume, folosindu-se de puterea dragostei! Edilii micii localităţi de lângă Arad au conceput o strategie pentru promovarea vacanţelor romantice, totul în jurul îndrăgitei expresii „Pupă-mă în Curtici” – noul slogan oficial al oraşului.

„Suntem gata să primim turişti: am şters, am dat cu săpun chiar şi cele mai înguste străzi, când te uiţi la oraşul nostru nici nu mai arată ca un Curtici”, se laudă primarul Decebal Popescu.

„Am înfipt chiar şi un brad în Curtici, iar acum îi invităm pe toţi îndrăgostiţii din lume să uite de Paris şi să vină se pupe în Curtici!”

„Avem şi un clip publicitar, cu un bărbat romantic, stil latino-lover, care vine cu un trandafir în dinţi la prietena sa şi îi spune ‘Iubito, vreau în Curtici'”, divulgă viceprimarul oraşului, Marcu Anton.

Bineînţeles, şi alte categorii de vizitatori sunt vizate de campania de promovare – de exemplu corporatiştii, deja foarte dornici să-şi pupe şeful în Curtici în cadrul unor team-buildinguri de vis.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
23 decembrie 2021 16:20
Citește mai mult despre: curtici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult