Pagube record de 135 de lei și 38 de bani după erupția unui vulcan în Mizil

Orașul Mizil a suferit pagube record în urma erupției unui vulcan aflat la marginea localității. Suma efectiv i-a înfiorat pe localnici: 135 de lei și 38 de bani. Presa locală spune că este cea mai mare sumă care s-a vehiculat vreodată în Mizil.

„Ca să vă faceți o idee despre magnitudinea pagubelor produse de vulcan, în ultimii 10 ani în oraș s-au făcut investiții de 12 lei și 78 de bani“, spune primarul Mizilului. „Deci pagubele sunt de peste 10 ori mai mari decât toate aceste investiții. Orașul nostru va avea probabil nevoie de 20 de ani ca să-și revină.“

Tot orașul Mizil este evaluat la 174 de lei, deci pentru localnici e o adevărată tragedie ce s-a întâmplat. Valoarea Mizilului s-a prăbușit, fiind acum mai puțin de 40 de lei, fapt care îi face pe localnici să-și ia gândul de la vreun turist în următorii ani.

Ultimul turist a ajuns în Mizil în 1992, din greșeală, dar faptul c-a dormit o noapte în oraș și a mâncat o pizza a contribuit la supraviețuirea urbei prahovene. Autoritățile locale spun c-au trăit din banii lăsați de acel turist aproape 30 de ani, din 1992 până în prezent.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 decembrie 2021 08:42
Citește mai mult despre: mizil vulcan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult