Relaţia românilor cu munca poate părea paradoxală! Un studiu realizat, în timpul lor liber, de cercetătorii Institutului de Psihologie "Bobiţă Cantacuzino" din Călăraşi arată că, în medie, un român munceşte mai mult într-o zi liberă decât într-o zi lucrătoare.

"Lenevitul, jocurile pe PC, trasul pisicii de coadă, frecuşul mentei, zăcutul şi sforăitul ocupă o bună parte din timpul petrecut la birou de foarte mulţi dintre români", spune Franz Goga, coordonatorul studiului.

muncaparadoxala.jpg
"Sâmbăta şi duminica, aceiaşi oameni care au fost nişte moluşte toată săptămâna devin membri deosebit de activi ai societăţii. Conduc sute de kilometri, taie lemne, fac focuri, măcelăresc cefe de porc, descarcă lăzi de bere, discută chestiuni politice şi economice, dezleagă integrame - activităţi intens solicitante atât fizic, cât şi psihic. Vorbim de un bioritm dat peste cap. Zilele libere ar trebui să se numească lucrătoare şi viceversa", adaugă omul de ştiinţă.

"Practic, dacă instituţiile statului şi companiile private ar lucra doar sâmbăta, duminica, de 1 Mai şi de Rusalii, PIB-ul României l-ar depăşi pe al Japoniei", conchide studiul.

Scris de Vasile | Monday, 28.05.2018 11:04 Monden

National Cinematografic