Parfumuri la pet, în curând pe piaţa din România

Creatorii de parfumuri pregătesc o surpriză de proporţii femeilor din România: parfumurile la pet. Gianluca Luca, reprezentantul în România al unei firme căreia nu vrem să-i facem reclamă (Escada gen), ne-a declarat: “Văzând succesul pe care îl au berile la pet, vom scoate curând pe piaţă şi petul pentru parfumuri. Sexul slab – deşi mie personal îmi place sexul plinuţ, dar asta e altă discuţie – va găsi parfumuri la preţuri accesibile. Ştim că România este o ţară unde la toţi vă pute, aşa că de-acum nu veţi mai avea nici o scuză.”

Astfel, vom vedea curând în vitrine peturi de parfum la 1L sau 2L, precum şi oferte de genul “Plăteşti 2L de Kenzo Amour şi primeşti 2,5L”.

Giancarlo Carlo, reprezentantul în România al unei firme căreia nu vrem să-i facem reclamă (Escada gen) s-a gândit însă şi la bărbatul român: „Ar fi nedrept ca oferta la pet să fie doar pentru sexul slab, iar sexul gras – de la bere, din ce am înţeles – să nu se aleagă cu nimic. Astfel, dacă vrei să ai un aer proaspăt de intelectual, poţi lua Calvin Micu Klein. Pentru cei care vor să mai înmoaie din mirosul de borală de pe haine, vă recomandăm Vărsace. Iar dacă vă cheamă Mache avem pentru dumneavoastră Paco Labanne. De asemenea, pentru domnul Ion Iliescu şi cei care încă mai cred în el: Ninna Ricci e Poveri.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
14 martie 2011 16:04

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult