Patriarhul dă lovitura! BOR aduce moaștele lui Jon Snow în România

Când toată lumea credea că Biserica Ortodoxă pierde teren, având în vedere că tinerii din ziua de azi sunt mai mult interesați de fantasmagorii decât de faptele sfinților, patriarhul Daniel a dat o lovitură de maestru, demonstrând, încă o dată, că nu degeaba este CEO-ul cele mai profitabile și influente organizații din România. Acesta a negociat cu omologul său George RR Martin aducerea moaștelor lui Jon Snow în România.

Pelerinajul va avea loc, cum e și firesc, pe dealul Mitropoliei și va fi transmis în direct de HBO. „Am adus apă sfințită de la King’s Landing, lumânările sunt de la noi, de la mânăstirea Scroviștea. Dacă ar exista Dumnezeu sigur ar ține cu noi, doar că eu nu cred în milogiile ăstea de săraci, am verificat la meteo și o să fie soare. N-a fost pupare de moaște cu ploaie și furtună de când mă știu”, a declarat patriarhul Daniel.

Fanii Game of Thrones vor putea pupa osemintele lui Jon Snow și boci după el la coadă la Mitropolie. În cinstea acestuia se va ține o slujbă religioasă de pomenire și un priveghi unde se va asigura wireless gratis. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

28 iunie 2015 09:42
Citește mai mult despre: jon snow moaste

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult