Adio, botez valabil pe viaţă! Într-o conferinţă de presă recentă, Patriarhul Daniel a anunţat adoptarea iminentă de către Biserică a unui model de business modificat, “modern şi flexibil”, care transformă clasica slujbă de botez într-un fel de abonament anual şi încurajează o participarea mai activă a cetăţenilor la viaţa duhovnicească.

patriarh_bon_fiscal.jpg
“Certificatul de botez, care atestă apartenenţa la cultul ortodox şi statutul de candidat la mântuire, va fi valabil doar un an, după care va trebui reînnoit la parohia la care este arondat deţinătorul”, a explicat Preafericitul.

“Nu va fi un proces foarte complicat - plăteşti o taxă de timbru, te înscrii la o scurtă slujbă, eşti stropit în creştet cu nişte aghiasmă şi primeşti ştampila care îţi asigură statutul de cetăţean botezat pentru încă un an”, adaugă întâistătătorul BOR.

“Luăm în calcul şi o diversificare a ofertei în materie de botez - de exemplu un pachet de bază, care îţi garantează doar că nu vei arde în Iad, şi unul Gold, care include un loc rezervat în Rai, până la 30 de păcate iertate pe lună, prioritate la coadă la Sf. Parascheva şi alte beneficii pline de har.”

Acestea nu sunt singurele schimbări planificate de Patriarh!

  1. Preafericitul Daniel pune gărzi înarmate în faţa Patriarhiei, ca să nu mai intre săracii
  2. Patriarhul nu-şi explică eşecul rugăciunii pentru ploaie: “Aia pentru bani a funcţionat de minune!”
  3. Se schimbă tradiția! La nunta din biserică, mirii vor gusta, pe lângă pișcot, și o porție de mici


Scris de Vasile | Sunday, 27.09.2015 03:21 Monden

National Cinematografic