Patriarhul Daniel, campion la ciocnit şi anul ăsta: “Secretul meu? Oul de aur!”

De la Paşti a trecut o săptămână întreagă, dar Preafericitul rămâne neînvins la concursurile de ciocnit ouă! Nu e însă un miracol divin, nici vreun vicleşug, ci fizică pură: oul patriarhal, fabricat de călugări din aur masiv de 24 de karate, e mult mai durabil decât oul obişnuit, fabricat de curul găinii.

„Acest ou splendid, din aur curat, e unul din însemnele patriarhale, alături de mitră, bederniţă şi toiag. Normal că ouăle voastre roşii, de săraki, n-au nicio şansă! De ce nu vă faceţi şi voi unul d-ăsta dacă sunteţi aşa invidioşi?”, a comentat întâistătătorul Bisericii, pus pe glume, ca de obicei.

„Mă bate gândul să comand unul la fel, dar mai mare, pentru Catedrală. În caz că face Doamne-Doamne vreo minune şi clocim din el o găină de aur”, a adăugat Preafericitul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 mai 2019 02:54
Citește mai mult despre: Patriarhul Daniel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult