Paula Seling şi Ovi Martin, adevăraţii posibili câştigători ai Eurovisionului

Conform unui top realizat de asociaţia fanilor Eurovisionului, OGAE, reprezentanţii României la Eurovision ar putea câştiga detaşat concursul, asta dacă nu s-ar vota corect. Altfel, n-avem nicio şansă. În topul general al preferinţelor România ocupă doar locul 16, însă asta nu ar trebui să ne descurajeze. Există şi un top al fanilor Eurovision din ţările care nu sunt reprezentate în concurs, numit OGAE Rest of the World, alcătuit de telespectatorii din ţările care nu au neapărat un loc stabil pe hartă

 

În acest top, melodia Playing With Fire care reprezintă România la Oslo e deja un succes sigur. Profit de acest articol pe care îl scriu pentru a-i felicita din partea TNR pe Paula Seling şi pe Ovi Martin, artiştii care ne-ar fi putut aduce marele premiu în ţară, şi vreau să îi asigur că ar fi primit toată admiraţia noastră şi felicitările noastre sincere, pe care le-ar fi meritat din plin. Sunteţi nişte zei printre oamenii din Feroe!

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 mai 2010 09:25
Citește mai mult despre: concurs Eurovision paula seling

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult