Pensionarii care mai urcă în autobuz înainte să coboare călătorii vor pierde gratuitatea pe RATB

RATB a decis, în sfârşit, să ia măsuri împotriva pensionarilor care, în goana lor după un loc liber, efectiv năvălesc în autobuze sau tramvaie, fără să aştepte să coboare călătorii. Astfel, cei care vor mai fi prinşi făcând asta vor pierde automat gratuitatea de care beneficiază în prezent pe mijloacele de transport în comun.

Cei mai agresivi dintre ei, care îi şi împing înapoi pe cei care vor să coboare, riscă chiar să primească interdicţie pe transportul în comun. „Nu e normal ce fac pensionarii”, spune un director RATB, „nu e ca şi cum s-ar grăbi vreodată undeva. Cât timp nu ne permitem să avem autobuze doar pentru ei, să se împingă între ei, singura soluţie e anularea abonamentelor.”

Conform unui alt proiect, pesionarilor li se va interzice să mai apostrofeze alţi călători, în special „tineretul din ziua de azi”. „Dacă vor să îşi păstreze gratuitatea, atunci să nu-i mai indispună pe alţi călători cu impresiile sau problemele lor: ori acceptă condiţiile noastre, ori vor merge pe jos”, a precizat directorul RATB.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 octombrie 2013 10:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult